Toamna – Anotimpul Ideal pentru Constructia Unei Piscine
Toamna se numara bobocii si … piscinele
A trecut vara? Perfect! Vino sa vezi cat te costa sa iti construiesti o piscina!
Daca pana acum piscinele erau un lux, iata ca atat concurenta cat si diversitatea de produse de pe piata au facut ca acest lux sa capete noi si noi forme, dupa chipul si asemanarea bugetului fiecaruia dintre noi.
Cele mai multe firme de constructii piscine au inteles ca pentru o afacere de succes, cu o concurenta de neiertat, trebuie sa oferi acel ceva in plus pentru ca un client sa te aleaga pe tine in detrimentul altuia si, astfel, au inceput sa isi extinda gama de servicii oferite.
Firmele de constructii piscine nu doar le construiesc, asa cum le faceau acum cativa ani, ci joaca un rol foarte important prin serviciul de consultanta pre si post vanzare pe care il ofera gratuit clientilor si potentialilor clienti. Asadar, piscina mult visata de tine si de familia ta poate sa isi gaseasca locul in realitatea practica, sub rigorile fizicii, doar cu ajutorul unor specialisti din domeniu care, pana la executia lucrarii propriu-zise, au grija sa intocmeasca un proiect fezabil.
Stiu, e deja toamna si te gandesti ca e tarziu sa iti faci piscina… sau nu e?
In functie de modelul pe care ti-l alegi, sistemul de filtrare, accesorii, iluminat pe timp de noapte si de elementele pe care i le vei atasa pentru a o incorpora in peisajul casei, constructia unei piscine poate dura si cateva luni.
Daca e sa luam ca exemplu o piscina construita, trebuie sa stii ca modalitatea de constructie a ei nu difera foarte mult de cea a unei case. Inainte de a incepe efectiv munca, trebuie sa iei in calcul ca o piscina are nevoie de autorizatie de constructie, proiect si, desigur, de un buget realist si tocmai de aceea toamna este sezonul ideal pentru a incepe demersurile in acest sens cu o firma de constructii piscine.
Toamna, majoritatea firmelor de constructii piscine isi cam termina de realizat contractele luate peste vara, asadar pe langa faptul ca te vei bucura de mai mult timp dedicat proiectului tau dar vei avea posibilitatea sa iti negociezi si cel mai bun pret.
De regula, constructia unei piscine implica ceva dezordine: excavari, turnari de beton, fier, tot felul de materiale, care intr-un fel sau altul vor ramane in zona piscinei pana se va prinde noul gazon sau pana cand vei aduce pietris pe marginea ei. Avantajul constructiei ei toamna acorda timpul necesar ca terenul de langa piscina sa se recupereze in mod natural pana in vara viitoare, astfel incat nu va implica si alte costuri de reamenajare din partea ta.
Un alt avantaj al constructiei unei piscine la sfarsit de sezon, consta in faptul ca ai timp sa te obisnuiesti cu ea, cu prezenta ei in curte, cu modalitatea ei de curatare si poti lua cele mai bune decizii despre cum vrei sa amenajezi spatiul de langa ea. Toate aceste accesorii le poti cumpara pe rand, fara ca ele sa aduca un plus de stres financiar. Totodata vei avea timp sa te informezi despre orice imbunatatiri viitoare doresti sa aduci piscinei astfel incat urmatorul sezon estival sa nu te ia pe nepregatite.